.

O zi. Si inca una si inca una. Parca aceeasi. O aceeasi zi scurta, mototolita, ingramadita de aceleasi activitati, sugrumata in ore inutile, obositore, vlaguitoare. Punctata de pauze aleatorii in care fara sa vrei, apuci sa te uiti in oglinda si sa constati involuntar ca ai mai imbatranit putin. Inca o secunda, inca un minut, inca o ora, inca o zi, inca un an...e atat de usor sa imbatranesti.

Un cosciug, un dric, un sofer si unu platit sa arunce peste. Nu vrea sa i se faca inmormantare cu oameni, ci cu pisici.

Zeci, sute de pisici de toate culorile, de toate felurile alergand cu cozile ridicate in jurul dricuui, miorlaind atatate de mirosul de peste.

Pisici cu mustati frematand de pofta.Pisici care nu l-au cunoscut si care nu au nici de ce nici cum sa il planga. Feline gratioase care sa plece de la inmormantarea lui cu burtile pline, fara sa zica nici "Bogdaproste!", nici "Sa ii fie tarana usoara!".

Ideea unei inmormantari la care sa participe pisici, nu oameni nu imi apartine mie, ci unui artist batran si aproape senil. Ar merita, cand o fi, sa aiba parte de inmormantarea pe care si-o doreste. Iar eu as vrea sa stau deoparte si sa pot privi. Cred ca ar fi singura inmormantare la care m-as duce de bunavoie.

Eu as adauga la alai si ceva sunete...o fanfara din new orleans care sa cante in urma dricului si a pisicilor cu seninatate si tristete retinuta.

Nu am timp azi, nu am timp azi...nici macar sa zambesc
Ieri m-am surprins sugrumandu-mi un zambet. Era vorba de un zambet mic, nevinovat, conventional, pe care puteam sa i-l trimit din mers unei vanzatoare. Nu ma costa nimic. Si il merita.

"Nu am nici timp, nici energie ca sa zambesc azi". Mi-am enuntat in gand motivatiile si, fara nici o remuscare, mi-am luat esarfa cumparata in fuga si am plecat.Doar cu un multumesc.

Sunt obosita. Mai obosita decat de obicei. Nu stiu daca s-au strans prea multe nopti nedormite. Sau poate prea multe renuntari, planuri nereusite, dorinte amanate, zile fara sens...Sau prea mult bucuresti, prea multi oameni, prea multa mizerie, prea multe lucruri care nu isi merita banii. Sunt obosita. Sunt gata sa ies la pensie, sa am grija de pisici si sa fac dulceata de nuci.

start over

Ma vad nevoita sa ma mut aici, la freeda. Ma obisnuisem cu lazy, devenise un spatiu familiar, prietenos si nepretentios. Totusi, nu m-am simtit niciodata ca la mine acasa. Mai degraba in vizita. La cineva apropiat, ruda sau bun prieten. Nu am reusit sa scap, pe parcursul unui an, de o atitudine oarecum formala, usor afectata care, in realitate, nu ma caracterizeaza. Sper. Si de un stil putin cautat, destul de chinuit, care pana la urma s-a dovedit incapabil sa ma gratifice in vreun fel.

Vreau sa incep sa exersez putin sinceritatea. In primul rand fata de mine.

despre mary si altele

Nu imi amintesc cand a fost ultima oara cand m-am uitat la un ceas numarind secundele si intrebindu-ma de ce o ora are asa multe minute si secunde; de ce timpul te lasa sa te plictisesti Ultima oara cand mi-am dorit ca minutele sa se transforme mai repede in ore si sa mai treaca o zi.

Nu stiu precis cand si cum am schimbat relatia cu timpul. Insa la un moment dat am inceput sa ii arat un oarecare respect. Minim. Atat cat sa fiu atenta ca el chiar trece si ca eu adun din ce in ce mai multe minute, ore, saptamani si, ceea ce sperie mai tare decat orice, ani.

Mary doarme lungita langa mine, lipita de calorifer, cu labutele din fata usor indoite. Pisicile dorm atat de frumos si linistit incat mi-e imposibil sa nu ma linistesc si eu cand le privesc. Mary a implinit acum cateva luni 11 ani. E batrana. Oricine, chiar daca nu ar sti lucrul asta, si-ar da seama ca nu mai e o pisica tanara. Uneori mie mi se intampla insa sa uit cati ani are si sa o tratez ca pe vremea cand avea cateva luni si alerga plina de intentii rele un iepure mai mare decat ea. Adevarul este ca a pastrat ceva din atitudinea obraznica si razboinica din tinerete. Dar, cand ma uit mai bine la ea, nu am nevoie de multa imaginatie ca sa vad o babuta cu fata mai ascutita si cu buzele stranse intr-o grimasa de vesnica nemultumire sau intr-un fel de zambet nostalgic, putin rautacios parca.

De multe ori m-am gandit cat de privilegiata e relatia animalelor cu timpul. Mary habar nu are ca numara 10 ani de viata. Ca noi o numim “pisica batrana” si ca aceasta sintagma nu e una care sa o avantajeze. Ca a trait 10 ani si ca poate mai are de trait doar cativa ani. Mary insa nu se uita in oglinda, nu isi numara nici kilogramele in plus, nici mustatile sau dintii cazuti. Mananca, doarme si toarce cu aceeasi voluptate de invidiat. Si, din pacate, Maria, pentru ca asa este strigata cand nu e cuminte, inca reuseste sa mai prinde vrabiute.

.

Ieri am mers pe jos. Nu mult, cam o statie si jumatate de autobuz. A fost o incursiune in alta lume, plina de oameni care trec pe langa tine, care vorbesc sau iti zambesc, de magazine colorate in care poti sa intri, de mirosuri pe care incerci sa le recunosti, de sunete, altele decat claxoane si injuraturi, de fotografii pe care poti sa le faci, de lumina si de aer.

Plimbarea a debutat ca un fel de exercitiu de nostalgie. Mersul pe jos e parca dintr-un alt timp al meu. Mergeam pe jos cand nu aveam masina, cand aveam timp, cand pierdeam timpul la facultate, cand il plimbam pe gringo. Mergeam pe jos cand eram mai tanara. Nu stiu exact dupa cati pasi, oricum destul de repede, am avut insa o revelatie. Ma simteam bine. Mi-am dat seama ca sunt vie, tanara si astept vara.

Ma doare capul si mi se pare ca totul e stramb si nimic nu e usor. Nici macar sa ma ridic din pat si sa imi fac un ceai. Nu am curajul sa declar ca mai am putin si ma las de fumat. Asa, din superstitie. Deci nu m-am lasat de fumat, dar numar ca am fumat putin. Foarte putin. Am incercat sa compensez "placerea" tabagica cu mici placeri culinare, asa ca am cumparat cea mai buna paine, in limitele posibilitatilor pe care ti le ofera bucurestiul, tortellini giovanni rana, struguri albi si scumpi, somon afumat, budinca de macaroane, jumatate de pepene (mancabil, de altfel), avocado, ciocolata cu rom, nu aia romaneasca, ci una belgiana care mie mi se pare ca seamana mai mult la gust cu aia romaneasca cum era pe vremea lui ceausescu (nostalgii, deh), tarta mare cu fructe si pliculete whiskas. Si niste suc cu acid si euri. Voiam sa iau si bailey's, dar am zis ca si maine o sa fumez mai putin. Costa sa te lasi de fumat, da.

Si am mai cumparat ceva. Seminte! Am ajuns la concluzia ca, daca vrei sa te lasi de fumat, poti sa o faci, daca te apuci de seminte. Daca treci de prima faza, adica castigi in lupta cu nervii si ura pe care ti le provoaca actiunea de a sparge seminte te paste a real addiction. Una in toata puterea cuvantului, simt nevoia sa fiu redundanta. Incep sa ii inteleg si sa ii privesc cu o oarecare compasiune pe spargatorii de seminte de floarea soarelui, care isi manifesta nesimtirea pe strazi, in mijloacele de transport in comun, cinematografe, etc. Sunt dependenti de seminte. Semintele sunt ca fumatul. Nu o sa inteleg niciodata cum poti sa scuipi insa, cu dezinvoltura, coji de seminte in fata altora.

Recomand semintele gata curatate si frumos ambalate. Mancate incet, cate un miez o data. Cu rabdare si demnitate. Mda. Foarte bun ca exercitiu de rabdare. Exista si aici riscul de a te enerva, de a goli pungulita in mana si de a da pe gat cu satisfactie toate miezurile o data. Toate miezurile alea minuscule si gustoase mestecate o data. Asta inseamna insa ca au castigat ele, asa ca satisfactia se poate transforma in frustrare.

Ma doare capul si trebuie sa ma trezesc devreme. Nu stiu de unde mitul asta ca daca te lasi te fumat, mananci mai mult. Nu mi-e foame.Ca si mitul ca daca adormi la un film, spectacol, etc ai adormit pentru ca era plictisitor. Am vazut eu un film documentar (si nu numai) despre chestia asta si nu e chiar asa. Eu, din pacate, nu am adormit niciodata nici la spectacole, nici la film, nici in fotoliu. Desi imi doresc asta. Cat imi doresc de exemplu sa adorm acum pe laptop cu degetele pe tastatura...

Ma doare capul si vreau sa ma gandesc la o tara unde poti sa traiesti linistit si decent. Si nu prea gasesc. Cel putin nu in europa.