Nu imi amintesc cand a fost ultima oara cand m-am uitat la un ceas numarind secundele si intrebindu-ma de ce o ora are asa multe minute si secunde; de ce timpul te lasa sa te plictisesti Ultima oara cand mi-am dorit ca minutele sa se transforme mai repede in ore si sa mai treaca o zi.
Nu stiu precis cand si cum am schimbat relatia cu timpul. Insa la un moment dat am inceput sa ii arat un oarecare respect. Minim. Atat cat sa fiu atenta ca el chiar trece si ca eu adun din ce in ce mai multe minute, ore, saptamani si, ceea ce sperie mai tare decat orice, ani.
Mary doarme lungita langa mine, lipita de calorifer, cu labutele din fata usor indoite. Pisicile dorm atat de frumos si linistit incat mi-e imposibil sa nu ma linistesc si eu cand le privesc. Mary a implinit acum cateva luni 11 ani. E batrana. Oricine, chiar daca nu ar sti lucrul asta, si-ar da seama ca nu mai e o pisica tanara. Uneori mie mi se intampla insa sa uit cati ani are si sa o tratez ca pe vremea cand avea cateva luni si alerga plina de intentii rele un iepure mai mare decat ea. Adevarul este ca a pastrat ceva din atitudinea obraznica si razboinica din tinerete. Dar, cand ma uit mai bine la ea, nu am nevoie de multa imaginatie ca sa vad o babuta cu fata mai ascutita si cu buzele stranse intr-o grimasa de vesnica nemultumire sau intr-un fel de zambet nostalgic, putin rautacios parca.
De multe ori m-am gandit cat de privilegiata e relatia animalelor cu timpul. Mary habar nu are ca numara 10 ani de viata. Ca noi o numim “pisica batrana” si ca aceasta sintagma nu e una care sa o avantajeze. Ca a trait 10 ani si ca poate mai are de trait doar cativa ani. Mary insa nu se uita in oglinda, nu isi numara nici kilogramele in plus, nici mustatile sau dintii cazuti. Mananca, doarme si toarce cu aceeasi voluptate de invidiat. Si, din pacate, Maria, pentru ca asa este strigata cand nu e cuminte, inca reuseste sa mai prinde vrabiute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu