beware

Anticii erau ingroziti de operatia de a vedea, de forta ce o putea arunca privirea in faţa. Privirea dezvaluie. Prin privire cunosti. Privirea fascineaza. Din cauza asta este periculoasa.Fatala.In perspectiva asta pe Narcis nu il omoara iubirea fata de imaginea lui reflectata, ci propria privire intoarsa catre sine. Traim daca nu cunoastem, zice Tiresias, profetul orb.Traim daca nu avem de-a face cu ego-ul. Ego inseamna oglindire, separare intre interior si exterior, care genereaza distanta fata de sine. Ego-ul este o masina de murit.

vis de luni

M-am trezit cu versurile Lacustrei lui Bacovia in cap. Da, ploua inca si am stat cateva secunde cu plapuma peste cap ca sa imi aduc aminte in ce anotimp sunt. Si cine sunt. Si in ce an sunt.

Am visat ca eram batrana si imi aduceam aminte de tinerete si eu batrana vorbeam cu naluca mea tanara. “O sa vezi tu cat de repede trec anii. Asemenea unei nopti mai lungi in care nu poti sa adormi pana dimineata. Adormi pana la urma pentru cateva ore, dar trebuie sa te trezesti. Si te trezesti batrana”. Am incercat sa dau un delete la visul asta. Dar m-a bantuit toata ziua. Asa ca i-am dat restore. Ca si cum aveam alta sansa...

cati au diploma?

Chiar daca e week-end, asta nu inseamna ca putem sa ne luam liber de la nenorociri, griji, ganduri negre si povesti triste. Iar destinele ne-fericite sunt intotdeauna mai multe decat cele fericite. Azi am mai adunat o poveste trista la cele despre (unii) copii nascuti sa sufere, condamnati de proprii parinti. Sunt nenumarate moduri prin care iti condamni copilul la boala, suferinta sau moarte timpurie. Copiii nu ar trebui sa plateasca greselile parintilor. Nici sa le ispaseasca pacatele.

Mi-as dori sa existe niste cerinte si teste severe pe baza carora sa ti sa acorde permisiunea de a fi parinte. Sa corespunzi, din punct de vedere al sanatatii fizice si mentale. Sa urmezi niste cursuri despre cum e sa fii parinte. Sa iti castigi dreptul de a fi parinte odata cu diploma de parinte si sa ai sansa de a-ti creste copilul "ca la carte". Si iubirea se invata.

M de la GGM

Sa te indragostesti, dar sa nu iti poti implini iubirea. Sa nu te descurajezi nici o clipa, sa juri iubire vesnica alesei si sa decizi sa astepti ca jumatatea ta sa isi intoarca fata catre tine. Sa astepti sa fii alaturi de cea pe care o adori, dar careia se pare ca nu ii mai pasa de tine, fara sa ai macar certitudinea ca acest lucru se va intampla vreodata. Sa devii matur, sa imbatranesti si sa numeri 50 de ani de asteptare … si atunci cand nici tu nu mai credeai, sa ti se implineasca visul de iubire care dupa atatia ani e inca viu, neatins se pare de timp, suferinta si excese sexuale.

Nu cred ca cineva si-ar dori destinul lui Florentino Ariza. E un destin care te subjuga insa, asa cum te subjuga pe viata si scriitorul care l-a creat. Marquez. Am citit Dragoste in vreme de holera mai demult. Filmul l-am vazut de curand si, mai mult decat orice, mi-a facut chef sa recitesc cartea. Despre film, si de bine si de rau. Te prinde atmosfera, te prind imaginile, firul povestirii e destul de fidel cartii, dar nu pana la capat. Nu mi-a placut ca actorii vorbesc o engleza comica cu accent spaniol care ia ceva din dramatism. Alta chestie ne-placuta e legata de Javier Bardem. Din pacate modul in care a ales sa joace rolul asta mi-a deformat oarecum imaginea lui Florentino Ariza din roman. Mai ales ca intonatia, modul in care priveste sau clipeste imi amintesc de un alt personaj al lui, un personaj pervers, las, de-a dreptul grotesc si anume parintele Lorenzo din Fantomele lui Goya.

Daca vreti sa vedeti filmul, va dau un sfat si anume sa va pregatiti sufleteste pentru scena de sex si dragoste din final in care protagonistii nostri nu mai sunt chiar tineri… dar ce mai conteaza.

“[The captain] looked at Florentino Ariza, his invincible power, his intrepid love and was overwhelmed by the belated suspicion that it is life, more than death, that has no limits.”

Gabriel Garcia Marquez (Love in the Time of Cholera)

.

Ochii ei negri ii ardeau inca trupul. Nu il privise decat cateva secunde, cand trecuse prin fata bucatariei si il salutase formal. Tatal lui o invitase in salon si tocmai o intreba daca vrea o cafea.
- Nu, multumesc. Tocmai am baut una acasa.
Vocea ei suna fals si avea un ton usor agresiv. Agresiv si defensiv. Poate din cauza tatalui lui in prezenta caruia nici o fata nu se simtea in largul ei. Dar ea nu era o fata. Nici o fata nu il privise in felul ala pana atunci. Era o femeie adevarata, cu sani grei si forme generoase. Cu buze si ochi plini de promisiuni. .. Cata poezie pe el. Nici macar nu apucase sa se uite cum trebuie la ea. Habar n-avea in ce era imbracata. Cati ani avea oare? 27, 28…mai mult? Cu cine semana? Semana cu cineva, cu o actrita italiana. Nu cu Sofia. Cu alta…

Se furisa tiptil pe hol si se rezema cu spatele de zid, incercind sa prinda fiecare cuvant din discutia celor doi. Daca taica-sau ii inchiria ei camera? La gandul asta picioarele incepura sa ii tremure. De bucurie sau de teama? Si la urma urmelor de ce sa ii fie frica? Mai vazuse ţâţe si funduri, ba chiar avusese parte de cateva pana atunci. 14 ani, impliniti de 4 luni. Multi stiau ca are 17. Prefera ca lumea sa il creada repetent decat mucios. Taica-sau vorbea. Cu vocea aia suferinda de muribund care il scotea din sarite. Parca statea sa moara. Nu implinise inca 50 de ani si nu suferea de nici o boala. Doar ca la un moment dat declarase ca s-a saturat de femei si isi proclamase abstinenta sexuala. Si de-atunci isi gasise o oarecare liniste, dar isi pierduse orice fel de chef de viata. Parea ca se pregateste deja pentru mormant. “Mi-au distrus viata, in frunte cu ma-ta”.

Auzea vorbele astea de cel putin 2 ori pe zi. Il ura pe taica-sau. El il crescuse de la varsta de 4 ani, dar singurul lucru care ii lega cu adevarat era ura fata de blonda. Adica fata de maica-sa. Taica-sau nici macar numele nu i-l mai pronunta. Blonda sau ma-ta, asa ii zicea. Si taica-sau il ura pe el. Cum sa nu-l urasca cand semana atat de mult cu blonda? Ca doar ea il facuse. Stia ca de fiecare data cand il privea pe el o vedea si pe blonda. Blonda beata, blonda tipind isteric, blonda cu amantii ei, blonda intrind in casa in lipsa lui si furind tot ce ii cadea in mana.

Taica-sau se lasase de femei si nu se apucase de bautura. Nici de jocuri de noroc. Il apucase insa asa dintr-o data pasiunea pentru filozofie. El, care vanduse toata viata lui pantofi si abia citise o carte in toata viata lui isi umpluse acum casa cu Platon, Hegel, Leibniz, Aristotel, Descartes…Ce dracu intelegea el din astia? Il pufnea rasul cand il vedea citind si masacrind cartile cu sublinieri si notite, concentrat sa aiba revelatii. Si zambea superior cand citea comentariile lui taica-sau, in mare parte descrieri puerile ale experientelor sale de viata care, in opinia lui, reflectau cu fidelitate ideile alea inteligente. Si ii placea sa rada, pe ascuns e adevarat, cat mai ironic si mai rautacios posibil, sperind sa mai elibereze asa vreo farâma din ura care il chinuia. Bine ca terminase cu curvele. Foarte bine. Taica-sau vorbea in continuare. Trebuia sa o mai vada o data. Putea sa isi faca de lucru in bucatarie pana cand ea avea sa plece.

wake me up

when juin comes

Nu mai suport Bucurestiul iarna. Ma uit la lola si ne vine sa plangem. Cum sa te murdaresti in halul asta intr-o capitala. Europeana. Teoretic europeana. Da. Am renuntat la ideea de a o tine pe lola curata. Imi ajunge cat ma chinui sa ma tin curata pe mine prin strazile si gropile Bucurestiului. Ii admir si ii invidiez pe toti cei care care par scosi din cutie chiar si cand afara sunt noroaie pana la genunchi si ma intreb daca fac eforturi considerabile in sensul asta sau pur si simplu au un talent mostenit genetic de a nu se murdari, talent care mie imi lipseste. Daca vremea e ploioasa si strazile sunt pline de noroi toate astea se vad imediat pe panatalonii si pe cizmele mele.
Si le admir, dar nu le invidiez neaparat, pe fetele cu zambet de vara si parul in vant rece de iarna care ingheata cu gratie in tinute lejere. Care nu si-ar pune un pulover nici daca ar ajunge la Intorsura Buzaului. Ma uit la lola si iar ne vine sa plangem. Erau atatea tari calde in care as fi putut sa ma nasc. La tarile astea ma gandesc de fiecare data cand ies din casa. O pornesc pe lola, si in timp ce ea ma informeaza cuminte aupra gradelor cu minus dardaim amandoua, visind la tari unde vezi iarna numai la televizor. Azi am visat la Zanzibar, Caraibe si Cuba. Si in special la
Cuba. Unde lumea canta si traieste cu ritm. Si unde sunt vreo 20 de grade acum.

Pana si curiozitatea are consecinte asupra mediului si contribuie la incalzirea globala. Am auzit la stiri ca un fizician de la Harvard sustine ca o simpla cautare pe google genereaza circa 7 grame de CO2. Intr-un prim moment, ca una care nu a facut realul, mi-am zis ca, la cate google-uri am dat la viata mea, dintre care prea putine cu adevarat necesare, sigur ma numar printre cei care pun in pericol planeta. Exagerez putin, dar, sincer, am tresarit intr-un mod neplacut cand am auzit stirea, avind poate pe constiinta miile de cautari pe google facute aiurea, nu de nevoie, ci de voie si placerea pe care mi-o procura chiar si cel mai nevinovat search. Acum, m-am (mai)vindecat, dar am avut o perioada in care dadeam cu google-ul ca si cum jucam zaruri. Adica ia sa vad ce-mi iese acum. Sau dupa principiul unde dai si unde crapa, tu sa dai initial o cautare despre boli la pisici, dar sa ajungi sa citesti despre razboiul din Irak. Via Bush, caruia s-a murit pisica. Si din cauza Irakului, a lui Bush, a Angelinei Jolie care a fost in Irak, sa te apuce alte cautari. Si pana la urma sa uiti ce voiai de la google.
Ce altceva puteam sa fac decat sa dau un google. Am dat si am aflat “ca industria IT genereaza gaze cu efect de sera in aceeasi cantitate ca industria aeronautica - fiind responsabila de 2% din emisiile globale de CO2”. La care, totusi, cu cat puteam eu si calculatorul meu sa contribuim... Asa ca m-am mai linistit.