.

Durere in tample ca si cum in loc de bentita mi-am pus o menghina pe cap. Sunt epuizata fara sa fac nimic. N-as vrea sa stau singura dar in nici un caz nu vreau sa vad pe nimeni. Azi e una din zilele alea in care totul e ilogic, complicat, lipsit de sens...o sambata pe care libertatea de a simti si gandi mi-o face grea ca plumbul.

Credeam ca am scapat de sambetele astea.

E de-ajuns atat de putin ca sa fii fericit. Mananci niste rosii bune cu branza si sare, iti pupi iubitul si il rogi sa te tina strans si sa te incalzeasca. E bine sa fii tanar. Poate ca o sa ne casatorim, o sa facem copii si nu o sa ne mai iubim. Poate ca peste 2 luni el o sa ma insele. Sau eu pe el. Nimic nu este imposibil. Si cand o sa am copii oare cat de repede vor afla ca pe lumea asta a noastra totul este sortit mortii. E tanar si frumos iubitul meu. Din cand in cand il intreb daca stie ca vom ajunge batrani, bolnavi si urati. Daca stie ca amandoi o sa murim. Da, iubita, tu o sa fii o baba simpatica si eu un mos ridicol care o sa vrea sa se joace pe computer. Iar de murit, toata lumea o face. Si cu toate ca imi zice toatea astea cu vocea lui grava si serioasa eu nu sunt sigura ca el stie ca o sa murim. Sau nu crede. Sau crede ca pana ajungem noi batrani moartea o sa mai schimbe cate ceva. Sau crede ca si eu sunt asa cum e el, ca amandoi suntem nemuritori.

.

God, e frig. mi-e frig. ma plimb de cateva ore prin casa, incercand sa dau impresia ca fac ceva. de fapt nu fac nimic decat sa ma plimb. ieri sau alaltaieri, stand lipita de caloriferul din biroul ramonei, mi s-a parut ca, dupa mai mult timp, gandurile mele se legau logic si coerent... nu pot sa gandesc decat lipita de un calorifer fierbinte. nu am fost proiectata sa rezist la temperaturi cu minus. as fi putut sa ma nasc in atatea alte locuri.

si in asta seara, dupa mai mult timp, am simitit din nou teama ca iubirea s-ar putea sa nu ajunga. ca e o conditie necesara, dar nu suficienta. ca poti sa iubesti si sa fii iubit, dar asta sa nu iti asigure energia de a vrea pentru o viata intreaga.

mi-e atat de frig incat nu am chef nici macar sa ascult muzica.sau sa fac poze. sau sa fumez. de ce uneori mi se pare atat de obositor sa fii iubit? mai greu decat sa iubesti. gandul ca cineva investeste in tine sentimente si dorinte, lasandu-se in mainile tale cu inocenta unui copil incapabil sa se gandeasca la consecinte sau riscuri este anxiogen.

.

Clepsidra ta nu e cu nimic diferita de a celorlalti. Poate cateva fire de nisip in minus sau poate cateva in plus. Cand esti tanar ti se pare ca nisipul tau curge altfel. Nisipul curge insa la fel. Mai devreme sau mai tarziu afli ca si tu, asemenea celorlalti, nu ai dreptul decat la o singura clepsidra.

Sunt zile cand nimeni nu te poate apara. Esti condamnat la a avea constiinta propriei clepsidre. A vitezei cu care se scurge nisipul care a mai ramas.Azi iti vezi atat de clar clepsidra. Pentru o secunda sufletul iti ingheata. Ti se pare ca esti deja mort.

Ridici capul si te uiti in soare.In masina e cald, dar simti nevoia sa dai si mai multa caldura.Cauti la radio un refren fredonabil, iei o gura de cafea cu lapte si te gandesti ca in seara asta o sa iti vezi iubitul. Sunt inca vie.

Inca o zi de noiembrie. Nici rece, nici calda. Nehotarata. Cu picaturi indecise de ploaie. Pe trecerea de pietoni o mama trecuta de prima tinerete trage dupa ea doi copii de gradinita infofoliti in hainute colorate. Intoarce capul catre parbriz si ma priveste zambind. Se pare ca azi inspir simpatie. Nu ma pot bucura de zambetul ei.

Se moare prea usor. Se traieste prea greu.

.

Incerc sa ma mint ca nu imi este dor de el. Mi-am impus sa nu il vad, macar pentru cateva zile, ca sa imi pot masura gradul de suportabilitate a absentei lui. E un exercitiu de mentinere a echilibrului intern. Am trait prea multe iubiri abstracte, mai mult imaginate decat intamplate. Senzatia ca persoana iubita chiar este langa mine ma ameteste. El este atat de concret si imi schimba atat de natural obiceiurile si dorintele incat mi se face frica. Nu vreau sa devin dependenta.

Dragostea chiar se intampla. Timpul curge altfel. Mangai, sarut, simt. Este. Suntem. Am indoieli asupra capacitatii mele de a suporta fericirea.Iubitul meu e frumos si tandru, iar eu nu fac decat sa caut modalitatile cele mai eficiente de a-l chinui mai bine. Nu stiu sa iubesc ca o femeie. Iubesc egoist, asemenea unui copil rasfatat si rautacios. Un mic dictator care nu accepta ganduri, dorinte, vise sau cuvinte legate, chiar si inconstient, de vreo alta femeie. Ma obsedeaza sarutul lui cast pe fruntea mea. Ingrijorator de inocent. Ma indoiesc de resursele mele de seductie si erotism. M-am indragostit, asa ca va trebui sa ne despartim.

.

E sambata. Am mintea naclaita. Gandesc cu sincope. Nici macar nu sunt obosita. Intotdeauna cand nu gasesc explicatii la incapacitatea creierului meu de a functiona decent ma apuca frica. Ma gandesc la boli fara nume, ascunse si latente care imi macina treptat creierii pana la anihilarea completa a ratiunii.

Lumea se misca lenesa si plictisita. Incerc sa ma concentrez la condus. Strada ingusta pe care am intrat ma solicita mai mult decat as vrea in momentul asta. Un barbat in jur de 45 de ani, tragand dupa el o fetitza de 4-5 ani trece foarte aproape de masina, stergand cu pantalonii portiera de pe partea mea. As putea sa bag mana in foc ca e zugrav. Are maini mari, noduroase si jupuite. E foarte probabil sa fie tatal fetitei, cu toate ca nu reusesc sa surprind nici un fel de semn de afectiune paterna. Fetita are parul saten, ochi mari si pantaloni scurti rosii. Pare cel mai cuminte copil.

In mana stanga barbatul tine lejer intre degete o sticla de vodka plina pe jumatate si un pahar transparent de plastic. Lichidul din sticla pare a fi ceai, dupa culoare si densitate. Se opreste si umple paharul de plastic, apoi se apleaca cu el catre fetitza si i-l tine la gura pana cand copilul ia doua inghitituri mici. Ma intreb retoric cine o fi pus ceaiul in sticla aia de vodka, pe care ma irita sa o vad atat aproape de fatza unui copil. Unul dintre parinti, cu siguranta. Incerc sa mi-o imaginez pe mama fetitzei.

Reusesc sa gasesc un loc de parcare. In fatza unui coafor cochet cu decoratii argintii doua fete stau de vorba. Sunt imbracate comod cu pantaloni trei sferturi si tricouri. Una dintre ele insa are pe cap, infipt bine intr-un coc, un voal de mireasa. E destul de comica, imbracata in pantaloni, cu adidasi si cu voalul ala elegant ce ii ajunge pana la umeri. Imi vine sa zambesc, dar nu o fac. Fata cu voal pare stresata. Extrem de stresata. Sunt sigura ca in momentul nimic nu i se pare funny. Incerc sa ma pun in pielea ei si timp de cateva secunde si simt apasarea acelei sambete de august in care trebuie sa se marite. Ies din pielea ei, dar ziua ramane in continuare incomoda. E sambata si eu vreau week-end.

.

Sunt blocata in dupa-amiaza asta claustrofobica a carei iesire parca nu o vad. Ma intreb terapeutic in ce loc as vrea sa fiu si imi dau seama ca nu vreau decat o chestie, sa fiu in afara labirintului meu de ganduri. Si vise.

De cateva nopti imi populez visele cu personaje ciudate, construite pe un fel de principiu sintetic, prin care trasaturile a doua persoane cunoscute din viata reala se combina, generand o singura persoana. Nu e o senzatie prea placuta. La lumina diminetii ma simt ca un psihopat care isi omoara prietenii.

In rest, pofta nebuna de citit, ca in tinereti, cu toate ca Updike nu e intotdeauna usor de digerat, vise nebune si o lene fara sentimente de vina, greu de administrat.