.

E sambata. Am mintea naclaita. Gandesc cu sincope. Nici macar nu sunt obosita. Intotdeauna cand nu gasesc explicatii la incapacitatea creierului meu de a functiona decent ma apuca frica. Ma gandesc la boli fara nume, ascunse si latente care imi macina treptat creierii pana la anihilarea completa a ratiunii.

Lumea se misca lenesa si plictisita. Incerc sa ma concentrez la condus. Strada ingusta pe care am intrat ma solicita mai mult decat as vrea in momentul asta. Un barbat in jur de 45 de ani, tragand dupa el o fetitza de 4-5 ani trece foarte aproape de masina, stergand cu pantalonii portiera de pe partea mea. As putea sa bag mana in foc ca e zugrav. Are maini mari, noduroase si jupuite. E foarte probabil sa fie tatal fetitei, cu toate ca nu reusesc sa surprind nici un fel de semn de afectiune paterna. Fetita are parul saten, ochi mari si pantaloni scurti rosii. Pare cel mai cuminte copil.

In mana stanga barbatul tine lejer intre degete o sticla de vodka plina pe jumatate si un pahar transparent de plastic. Lichidul din sticla pare a fi ceai, dupa culoare si densitate. Se opreste si umple paharul de plastic, apoi se apleaca cu el catre fetitza si i-l tine la gura pana cand copilul ia doua inghitituri mici. Ma intreb retoric cine o fi pus ceaiul in sticla aia de vodka, pe care ma irita sa o vad atat aproape de fatza unui copil. Unul dintre parinti, cu siguranta. Incerc sa mi-o imaginez pe mama fetitzei.

Reusesc sa gasesc un loc de parcare. In fatza unui coafor cochet cu decoratii argintii doua fete stau de vorba. Sunt imbracate comod cu pantaloni trei sferturi si tricouri. Una dintre ele insa are pe cap, infipt bine intr-un coc, un voal de mireasa. E destul de comica, imbracata in pantaloni, cu adidasi si cu voalul ala elegant ce ii ajunge pana la umeri. Imi vine sa zambesc, dar nu o fac. Fata cu voal pare stresata. Extrem de stresata. Sunt sigura ca in momentul nimic nu i se pare funny. Incerc sa ma pun in pielea ei si timp de cateva secunde si simt apasarea acelei sambete de august in care trebuie sa se marite. Ies din pielea ei, dar ziua ramane in continuare incomoda. E sambata si eu vreau week-end.