.

Prietenii ma privesc fascinati cand le spun ca m-am indragostit. Ca si cum as vorbi despre ceva minunat, ireal insa sau extra-terestru. Majoritatea dintre ei au relatii stabile de ani buni, unii au copii, altii ii planifica. Nu mai avem 20 de ani, iar indragosteala s-a dus de mult. Fetele ofteaza si ma pun sa le povestesc detaliat fiecare senzatie, gest, replica, sms, ca sa exclame din cand in cand pierdute “Vai, ce frumos!” “Oh, asa e la inceput!”.

Baietii, cu toate ca sunt la fel de fascinati, simuleaza neincrederea si isi mascheaza vulnerabilitatea cu glume. Mai mult sau mai putin adevarate. “Voi, femeile, nu mai sunteti in stare sa va indragostiti dupa ce treceti de 24 de ani”, imi zice un prieten. Apoi isi argumenteaza nemilos afirmatia.

Gandul ca nu m-as mai putea indragosti ma intristeaza. Indragostitul e ca o cura de viata in roz.Si nu se compara cu nimic altceva. Ma gandesc ca ar trebui sa profitam la maxim de minunatiile efemere ale inceputurilor. Eventual sa avem dreptul la un concediu special. Concediu de indragostit. In care sa te lasi rasfatat in cel mai egoist mod de iubit, dar si de propriile trairi si ganduri al caror roz flagrant iti da peste cap tot sistemul filozofic.