.

O zi. Si inca una si inca una. Parca aceeasi. O aceeasi zi scurta, mototolita, ingramadita de aceleasi activitati, sugrumata in ore inutile, obositore, vlaguitoare. Punctata de pauze aleatorii in care fara sa vrei, apuci sa te uiti in oglinda si sa constati involuntar ca ai mai imbatranit putin. Inca o secunda, inca un minut, inca o ora, inca o zi, inca un an...e atat de usor sa imbatranesti.

Un cosciug, un dric, un sofer si unu platit sa arunce peste. Nu vrea sa i se faca inmormantare cu oameni, ci cu pisici.

Zeci, sute de pisici de toate culorile, de toate felurile alergand cu cozile ridicate in jurul dricuui, miorlaind atatate de mirosul de peste.

Pisici cu mustati frematand de pofta.Pisici care nu l-au cunoscut si care nu au nici de ce nici cum sa il planga. Feline gratioase care sa plece de la inmormantarea lui cu burtile pline, fara sa zica nici "Bogdaproste!", nici "Sa ii fie tarana usoara!".

Ideea unei inmormantari la care sa participe pisici, nu oameni nu imi apartine mie, ci unui artist batran si aproape senil. Ar merita, cand o fi, sa aiba parte de inmormantarea pe care si-o doreste. Iar eu as vrea sa stau deoparte si sa pot privi. Cred ca ar fi singura inmormantare la care m-as duce de bunavoie.

Eu as adauga la alai si ceva sunete...o fanfara din new orleans care sa cante in urma dricului si a pisicilor cu seninatate si tristete retinuta.

Nu am timp azi, nu am timp azi...nici macar sa zambesc
Ieri m-am surprins sugrumandu-mi un zambet. Era vorba de un zambet mic, nevinovat, conventional, pe care puteam sa i-l trimit din mers unei vanzatoare. Nu ma costa nimic. Si il merita.

"Nu am nici timp, nici energie ca sa zambesc azi". Mi-am enuntat in gand motivatiile si, fara nici o remuscare, mi-am luat esarfa cumparata in fuga si am plecat.Doar cu un multumesc.

Sunt obosita. Mai obosita decat de obicei. Nu stiu daca s-au strans prea multe nopti nedormite. Sau poate prea multe renuntari, planuri nereusite, dorinte amanate, zile fara sens...Sau prea mult bucuresti, prea multi oameni, prea multa mizerie, prea multe lucruri care nu isi merita banii. Sunt obosita. Sunt gata sa ies la pensie, sa am grija de pisici si sa fac dulceata de nuci.

start over

Ma vad nevoita sa ma mut aici, la freeda. Ma obisnuisem cu lazy, devenise un spatiu familiar, prietenos si nepretentios. Totusi, nu m-am simtit niciodata ca la mine acasa. Mai degraba in vizita. La cineva apropiat, ruda sau bun prieten. Nu am reusit sa scap, pe parcursul unui an, de o atitudine oarecum formala, usor afectata care, in realitate, nu ma caracterizeaza. Sper. Si de un stil putin cautat, destul de chinuit, care pana la urma s-a dovedit incapabil sa ma gratifice in vreun fel.

Vreau sa incep sa exersez putin sinceritatea. In primul rand fata de mine.