pasi

E comod pentru ca e aproape, dar mie nu imi place sa ne ducem acolo. Parcam cat mai aproape de intrare, cobor din masina si intotdeauna eu o iau inaintea lui, cu pasi mici, dar repezi. Nu imi plac parcarile subterane. Si intotdeauna merg repede cand incerc sa ma relaxez. Sau cand nu ma simt bine. Fac 5 pasi apoi ma opresc si il astept. Lui nu ii place sa mearga repede.

Intram. Pe hol e frig, iar aerul e viciat. E un aer greu cu mirosuri tari si intepatoare care imi provoaca o usoara senzatie de greata. As avea nevoie de un orbit ca sa scap de gustul ala amar pe care il simt dintr-odata in gura. Ma gandesc la o tigara, dar nu sunt tentata sa fumez. Deloc. Vreau doar sa urc mai repede, desi corpul meu parca se impotriveste si devine tot mai greu. Mintea parca mi s-a blocat. Incerc sa gasesc si sa ma agat de un gand, dar nu dau decat de un mare gol dezolant. Ma simt toropita, molesita. Fantanile arteziene parca sunt si ele vlaguite si zgomotul lor intermitent e frustrant si obositor.

Nu sunt singura. Cum pot sa uit chestia asta? Ma intorc cu fata catre el si ii intind mana. As vrea sa ma ia in brate. Sa inchid ochii si sa dorm in bratele lui pana plecam de-acolo. Nu ii spun. Ridic capul si ma uit in sus. Nu imi place cupola asta care imi evoca comunismul. Nici bodyguarzii plictisiti, care se uita parca la mine, nu imi plac. De fapt nu se uita la mine. Nu se uita la nimeni. Am mai invins un etaj. Aceleasi magazine, aceeasi marfa, aceleasi preturi. Aceeasi lume. De multe ori am avut impresia ca majoritatea celor pe care ii vad prin mall sunt platiti ca sa se plimbe pe-acolo. Mall-ari, part-time. Platiti sau nu, ei sunt mereu acolo.

Pusti cu priviri incolore, cu ganduri si sentimente clonate, cupluri cu miscari mecanice de indragostiti, cate doua fete aranjate de mall, depasite de importanta propriilor persoane, parinti obositi care isi duc fara prea mult chef odraselele la Mc, manelisti cu uitaturi atotcuprinzatoare si haina trei sferturi de piele neagra, grupuri vesele care isi dau coate si rad tare, din orice sau aiurea si, uneori, cate una pe tocuri, cu o fasie de material pe post de fusta care subliniaza punctul de vedere. Si anume punctul de vedere din care poti sa vezi ca poarta tanga rosii. Zambim amandoi si ne uitam in alta parte. E oricum un contrapunct.

Am ajuns la ultimul etaj. Lumea mananca. Sau priveste. Sau amandoua. Putini orbesc. Filmul care incepe cel mai repede. Da, asta e filmul pe care vreau sa il vad acum. Luam biletele la film, imi iau un mcflurry, el isi ia o placinta, desi nu are chef de ea si ne asezam la o masa. E bine sa stai jos. Mesele sunt ocupate si lumea e concentrata asupra aripioarelor picante si a cartofilor prajiti. Cu ketch-up. Nu am inteles de ce nu se mai face flurry cu gust de visine. Privesc. De ce au toti acceasi privire goala? Oare si privirea mea e la fel? Casc. A plictiseala si a vanitas, vanitatum. Iau o lingurita de flurry. Imi place, dar e ceva straniu. Gustul pe care mi-l transmit papilele mele gustative parca nu imi apartine. Nici mana cu care duc lingurita catre gura parca nu imi apartine. Sunt departe...de fapt unde sunt?

Ma concentrez si il intreb cum e placinta. The usual shit, imi zice. Ia o inghititura, se stramba si imi zambeste. Ii zambesc si eu din ochi si imi las privirea sa alunece printre zgomote si culori. Ma inviorez o secunda si fac o remarca rautacioasa la adresa unei siluete feminine. Si ce are? Ii place sa ma sacaie cu raspunsul asta in doi peri. Privesc. Admir lenes. Zambesc fara sa ii mai dau explicatii. Il contaminez repede si incepe si el sa priveasca. Numai ca el face comentarii cu voce tare. Ti-e somn? ma intreaba putin ingrijorat. S-ar putea sa am tensiunea mai mica. O sa intram mai devreme si o sa luam floricele. Ma duc o secunda...Bine, bine zic, desi nu imi place sa raman singura acum.

N-au trecut decat cateva secunde, dar parca ar fi trecut ore. Ma uit cu incapatanare in directia in care a disparut. Aproape ca ma mir cand ma vad in mana cu o hartie mica si urata si o punga de popcorn. Cand am scos din portofel banii si am cerut floricele? Ca si cum nu eu, ci altcineva ar fi facut asta... In ce vis sunt? Gust floricelele si incerc sa reiau contactul cu timpul si cu realitatea. Au un gust cunoscut. Foarte sarat. A venit. Hai! Intram in sala, ne asezam. Sunt in sfarsit aproape de el. Mirosul lui atat de familiar ma linisteste.Vreau mai aproape. Esti departe, ii soptesc. Ma apropii cat pot de mult de el si buzele mele le ating pe ale lui, usor, parca nehotarate. Apoi mai apasat si mai sigur. E real. Suntem amandoi reali. E bine.